Crapul                     

Denumire stiintifica: Cyprinus carpio
Denumire populara: Crap romanesc
Lungime normala: 30-70 cm
Lungime maxima: 80 cm
Greutate: 3-40 kg
Dimensiune legala pt retinere:35 cm

Crapul este un peste care traieste pe fundul apei, scormonind si brazdand tot fundul albiei, complacandu-se de regula sa stea in ape mai mult tulburi. Un sfat la adresa crapistilor este sa nu neglijeze acest din urma aspect. Este omnivor iar preferintele sale alimentare difera de la un sezon la altul. El mananca uneori mancaruri la care nici cu gandul n-am gandi. Mananca pesti morti, gunoaie aflate in descompunere, gainati de pasare. Unii pescari folosesc cu succes gainat de gaina in prepararea nadei pentru crap. Malul (namolul) este intotdeauna cautat de crap. Acesta contine un soi de bacterii care ajuta digestia crapului. Pe timpul zilelor de caldura torida el pleaca din zonele cu mult mal - in care se degaja metan - spre acele zone cu apa oxigenata. Primavara, cand adopta meniul de carnivor, crapul infuleca si expulzeaza cu mare repeziciune ramele de mal, plevusca, mormolocii ... pe care-i ameteste si apoi ii mananca cu mare pofta. Nici racusorii si scoicile nu scapa uneori de foamea crapului, in masura in care acestea din urma nu se baricadeaza la timp. Deseori, puii de crap cad victima propriilor parinti. De aici si succesul unor momeli cu ingrediente de origine animala (bulete cu arome de carne, de peste, biscuiti pentru caini).

Crapii sunt de asemenea ierbivori. In anotimpurile calduroase, cand vegetatia subacvatica se gaseste din abundenta, interesul crapului pentru hrana animala scade, consumand preponderent hrana de origine vegetala. Crapul mananca bine atat in anotimpurile calde dar mai ales in prima parte a toamnei, cand acesta se pregateste sa intre in iarna cu o rezerva cat mai importanta de energie. Caderea primei brume anunta ca am intrat deja in plin sezon de pescuit la crap. In aceasta perioada se prind cele mai mari capturi de crap. Aceasta regula este valabila in special pentru crapii romanesti, oglinda si mai putin pentru cteno.

Crapul este prin excelenta un gurmand putand consuma la o singura "masa", in medie, hrana intr-o cantitate echivalenta cu pana la 1/5 din greutatea sa. Daca este privat de hrana sau vremea este capricioasa, crapul poate sta nemancat chiar si o saptamana. Daca are hrana din abundenta el mananca pana "crapa" dupa care urmeaza digestia. In general digestia crapului este rapida, fiind insa dependenta si de temperatura apei si natura alimentelor. In general hrana nepreparata, cum ar fi porumbul, se digera mai greu, lucru nedorit atat de peste cat si de pescarul care someaza mai mult. Buletele, graul fiert si alte preparate obtinute prin coacere sau prin fierbere sunt digerate mai usor iar pestele mananca mai des. Raportul dintre timpul de digerare a hranei nepreparate fata de cele preparate este de 3:1, raport reflectat si in timpul de asteptare al pescarului care realizeaza nadirea. Sa retinem ca sistemul digestiv al crapului se rezuma la un intestin, deci nu are stomac. De aici rezulta ca randamentul prelucrarii alimentelor in sistemul digestiv al crapului nu este prea ridicat, de unde si nevoia permanenta a crapului de a consuma cantitati mari de hrana. Exemplarele foarte mari de crap parcurg zilnic uneori kilometri in cautare de hrana.

Revenind la faza de cautare si analiza a locurilor de pescuit la crap, trebuie sa subliniem ca atunci cand crapii executa sarituri este semn ca apa este oxigenata, hrana este pe placul lor iar acestia se manifesta ca atare. Este un semn mai mult decat promitator ca vom face o partida de pescuit reusita dar asta nu inseamna ca, obligatoriu, el va manca si din momeala noastra. Aici intervine si abilitatea noastra de pescari. Trebuie sa retinem ca, aproape ca o regula, daca nadim intens un loc sansa capturarii unui exemplar mare este minima la inceput, primii veniti fiind crapii tineri, inconstienti, sau crapii salbatici - care nu cunosc experienta capcanelor. Cum pleaca acestia apar si batranii. Un lucru demn de retinut este ca o lupta prelungita cu un crap mare poate determina fuga bancului de crapi din zona. Printr-un sistem specific de comunicare, se pare ca acestia sunt avertizati de victima. Partea buna este ca, desi fricosi, crapii revin uneori destul de repede in zona de hranire. Este de remarcat faptul ca, in general, crapii raspund foarte bine la momelile cu care sunt invatati. Daca acestia au mancat numai porumb, cu siguranta ca vor prefera cele 3 boabe de porumb conservat prinse intr-un ac, in locul mult mai pretentioaselor bulete agatate cu grija in firul de par. Asadar, analizati cu atentie momelile celorlalti pescari care au prins crapi inaintea voastra. Desi nu este esentiala culoarea momelii, totusi culorile luminoase sunt preferate.

Reproducerea


Reproducerea crapilor are loc in aprilie - mai, cand o crapoaica maturi poate avea o cantitate de icre de pana la 23% din masa sa neta. Perioada de depunere a icrelor este deosebit de grea pentru femelele crap. La depunerea icrelor, crapii masculi lovesc cu putere femela in abdomen ajutand la expulzarea icrelor. Loviturile repetate si deosebit de puternice pot provoca uneori moartea femelelor tinere. Chiar si in aceste conditii, nu intotdeauna icrele sunt eliminate in totalitate, o parte ramanand in abdomenul femelei pana anul viitor sau chiar mai mult - de unde si expresia "crap cu icre din mai multi ani". Icrele sunt depuse pe vegetatia submersa, de regula in mai multe sedinte. Ele sunt fecundate de masculi prin stropire cu lapti. Durata de ecloziune a icrelor de crap depinde de temperatura apei si este de 5-6 zile la o temperatura de 20 C sau de 8-10 zile la 18-19 C. Puietul se hraneste la inceput cu zooplancton, iar mai apoi, cand atinge 1,8 cm lungime, cu nevertebrate de fund (hrana principala a unui crap adult).

Hrana - Nade si Momeli


Crapul se hraneste pe fundul apei preferand zonele cu gropi, maloase. Este un peste care se hraneste atat cu vegetale cat si cu viermi, insecte, larve, scoici, plante. Temperatura optima de hranire a crapului este de 19-20 C fapt pentru care primavara si toamna sunt anotimpurile cele mai bune pentru pescuitul lui.

Tehnica pescuitul la Crap


Crapul se pescuieste prin metoda cu pluta si prin cea cu plumbul pe fund. Pescuitul cu pluta se foloseste mai ales in ape statatoare, in zonele cu mult papuris si stuf (in Delta, la balti, brate moarte etc.), unde carligul se arunca la distante mici, alese cu multa precizie.
Pescuitul crapului este unul tipic de fund. in general, materialele folosite se incadreaza in categoria "grea":
Lanseta - in principiu se alega o lanseta intre 2.60 - 3.90 m. Aceasta se alege dupa locul de pescuit, distanta unde trebuie lasnsat.

Mulineta - se alege diferite variante cele clasice sau cele speciale de crap, cu tambur ce permit aruncari la distantacu diverse sisteme de franare

Fir textil sau fir de nylon gros de 0.25-0.35;

Plumbul va fi dimensionat in functie de tipul apei in care se pescuieste, pentru apele curgatoare mai greu.

Carligele marimile 1-6 se pot experimenta diverse combinatii in functie de pesti vizati (ca si greutate)

Nada preferata de crap este pe baza de cereale si arome (anasonul, capsuna da rezultate bune) iar ca momeli frecvent folosite:
- porumbul conservat, fiert sau crud (de lapte) precum si graul fiert, mamaliga, cocolosul de paine (preparate cu diverse ingrediente), boillies, rame, coropisnite, viermusi.

Crapul nu inghite la repezeala prada oferita, ci mai intai o cauta, apoi o da afara si iar o inghite, de cateva ori consecutiv. Toata aceasta "operatie" nu dureaza de cele mai multe ori decat cateva secunde.

Principalele specii de crap intalnite in carpodromul Ciclop sunt:
  • crap romanesc
  • crap oglinda
  • amur

Particularitati



Crapul romanesc

are corpul acoperit in intregime cu solzi, prezinta la baza gurii doua mustati tactile iar spatele este curbat, intr-o masura mai mica sau mai mare. Culoarea este brun - argintie, cu nuante in functie si de particularitatile mediului in care traieste. Este una dintre speciile cele mai spectaculoase si ravnite de catre pescari.

Exemplarele mari sunt foarte frumoase, robuste si energice, luptand cu indarjire atunci cand sunt capturate, in timpul drilului.

Crapul romanesc are o alimentatie variata, in functie de sezon. Primavara si toamna acestia prefera hrana de origine animala spre deosebire de anotimpul verii cand se orienteaza catre hrana de natura vegetala. Perioada optima de pescuit este toamna cand consuma cantitati mari de hrana, adunand rezerve de grasime pentru iarna.

Iarna acestia se retrag spre straturile de fund ale apei reducandu-si activitatea la minim. In acest sezon mananca rar, hrana preferata fiind in special larvele (viermusi, libelule).

Crapul oglinda

- se caracterizeaza prin lipsa solzilor de pe cea mai mare parte a suprafetei corpului. Exceptie fac zonele de contur si linia mediana pe care sunt dispuse randuri de solzi, rari si mari. Crapul oglinda are culoare brun-galbuie, cu nuante determinate si de mediul in care acestia traiesc.

Exemplarele batrane ajung la greutati impresionante, de peste 30 kg. In tara noastra acest crap mai este cunoscut si sub denumirea de crap Salonta. Modul de hranire si comportamentul sau sunt similare cu cele ale crapului comun.

Amurul sau Cteno

(Ctenopharyngodon idella) denumit si Ten (crap chinezesc). Este una dintre speciile de crap cele mai spectaculoase care traiesc in tara noastra, avand preferinte alimentare de natura predominant vegetala.

Corpul sau zvelt si fusiform este acoperit in intregime de solzi mari, de culoare gri-argintie, cu nuante inchise pe spate. Exemplarele mari ating uzual 30 kg si peste 130 cm lungime. Acestia sunt niste pesti deosebit de vioi iar cand sunt capturati opun o mare rezistenta, in timpul drilului.

Fitofagul

este o specie extrem de raspandita in tara noastra, de culoare mai deschisa (care prefera planctonul de natura vegetala).

 

Carasul
Carasul (Carassius Gibelio)
 
Carasul
+ click pentru marire
Clasa: Actinopterygii. Ordinul: Cypriniformes. Familia: Cyprinidae.
Denumire in engleza: Prussian carp.
Denumiri populare: Caras, carasa.
Dimensiuni:
Varsta (ani): 1 2 3
Lungimea: (cm) 5-8 10-15 15-25
Greutatea (g): 50 80-150 150-300

Atata greutatea cat si dimensiunile sunt evident influentate si de bogatia hranei. In crescatoriile de crap si in general in Delata Dunarii il gasim destul de frecvent la peste 400 sau chair 800g, in cazuri exceptionale 2-3 kg si pana la 45-50 cm.

Raspandirea: Se pare ca originea acestui peste este in nordul Asiei, de unde s-a raspandit in toata China ca peste ornamental (rosu-auriu) iar apoi in toata lumea, practic ramanand foarte putine zone in care acest peste nu este prezent.
Nu se stie clar daca rapandirea sa ca forma argintie este adaptarea la mediul European (aici a fost introdus prima data dupa China) sau a fost adus ca forma gata adaptata (argintie).
In anumite conditii s-au descoperit forme rosiatice sau chiar aurii � rosiatice si in salbaticie, se pare ca PH-ul apei influenteaza foarte mult culoarea acestui peste..

Descrierea si modul de viata: Coloratia solzilor depinde foarte mult de apa in care traieste, astfel in ape maloase solzii bat in negru (mimetismul natural), in ape bogate in vegetatie culoarea sa bate in verde � masliniu sau verde � auriu, in ape foarte limpezi, bogate in hrana, culoarea carasului este maroniu � aurie. Are un cap ce seamana la prima vedere cu al crapului dar evident ii lipsesc mustatile iar forma gurii este obtuza, cu buze subtiri.

Hranirea: Nici hrana nu face exceptie de la marea adaptabilitate a carasului, larve, crustacee, vegetatie, moluste, icre toate pot fi mancate de acest peste. Desi varietatea de hrana difera de la o apa la alta (delta, balti, rauri, lacuri de munte) carasul nu are nici o problema in a se hrani.
Carasul este un peste absolut uimitor din punct de vedere stiintific, poate trai in ape foarte sarace in oxigen, intre niste limite ale PH-ului pe care putini pesti le suporta, poate trai zile intregi in ape scazute, doar in noroi, rezista uimitor de mult fara hrana si se adapteaza cu usurinta la orice fel de conditii de hranire, se poate imperechea cu alti pesti din familia ciprinidelor, urmasii fiind intotdeauna carasi. Din cauza acestei rezistente deosebite si a cresterii relativ rapide a fost introdus in foarte multe crescatorii (ferme piscicole) din fosta URSS si de la noi (in perioada comunista). Departe de a fi un peste folositor, carasul are tendinta de a destabiliza mediul in care se adapteaza, astfel, se pare, ca el este direct raspunzator de disparitia endemicei caracude, in arealul careia a intrat. Motivele sunt multiple, concurenta la hrana, carasul fiind mult mai indrazanti si mai rapid, depunerea incrucisata in urma careia nu au rezultat decat carasi etc. In Delta Dunarii s-a observat chair fenomenul de urmarire a femelelor de crap de catre masculii de caras si varsarea laptilor peste icrele crapilor sau chiar mancarea icrelor de crap.
In apele de munte este o adevarata pacoste, odata intrat intr-un lac de munte carasul distruge in cativa ani populatia de salmonide. Este bine stiut ca pastravii depun icrele toamna iar puii ies in primavara, ei bine, cat este iarna de lunga cardurile de carasi umbla neostenite in cautarea icrelor pe care le mananca.

Pescuitul carasului
Datorita largii raspandiri la noi in tara, pescuitul carasului poate fi numit un sport national, este �vanat� prin toate stilurile de pescuit: la varga, la sheffield sau cu lanseta pe fundul apei. Foarte multe crescatorii isi bazeaza productia de peste pe obisnuitul caras asa ca in foarte multe locuri este singura oferta facuta pescarilor sportivi.

 

               Modele unghii cu gel Rosioara (Scardinius Erytrophtalmus)


Se gaseste in toate apele de ses, campie si Delta Dunarii, in majoritatea apelor curgatoare cu vegetatie acvatica, si in apele salamastre ale Marii Negre in fata gurilor de varsare ale Dunarii.
Trasaturile caracteristice sunt culoarea irisului galben pe fondul auriu al ochilor si aripioarele care pe margini sunt de un rosu aprins sau rosu portocaliu. Spatele are culoare cafenie cu reflexe albastrui inchis sau verzui cu laterale galbui stralucitoare, iar abdomenul este alburiu cu irizatii argintii.
Hrana consta in alge filamentoase, fragmente de plante, melci marunti, larve de insecte, larve rosii sau insecte.
Dimensiunile sunt intre 15-25 cm. si 100-300 g, rareori intalnindu-se lungimi de 30-35 cm. si greutate de peste 1 kg.
Se gaseste de la suprafata spre fundul apei in zone cu bradis, matasea broastei, in general in locuri cu vegetatie abundenta. Primavara si toamna se pescuieste cel mai bine la fundul apei, iar vara la suprafata si intre ape. Momelile de `care este atrasa sunt bobite de paine framantate cu mamaliga, cubulete mici de mamaliga, fragmente de paste fainoase, viermi rosii de mal, vierme de musca si chiar muste. Se poate momi cu nada din miez de paine framantat cu srot de floarea soarelui macinat, cernut pudra si umezit, in amestec cu canepa sau putina faina de porumb, pesmet sau biscuit simplu.
Se folosesc scule fine, vergi usoare, lansete cu actiune mica de 5-15g., fir de 0,08-0,10mm, plute de 0,2-0,5-1g. si carlige nr. 22-20-18-16.
Rosioara mare are comportament de rapitor si se poate pescui la lingurita oscilanta sau rotativa mica.
Lungimea minima admisa a rosioarei ce poate fi retinuta dupa capturare este de 15 cm.

Bibanul (Perca fluviatilis)

Bibanul este una din speciile cele mai raspandite din tara noastra fiind intalnit in ape limpezi si lin curgatoare. Mediul sau preferat il constituie baltile si lacurile dar poate fi intalnit incepand din zona raurilor de deal si pana la Dunare. Este un peste usor de recunoscut datorita aspectului si coloritului sau aparte: trup oval, cu regiunea anterioara inalta, spate arcuit, prevazut cu doua inotatoare apropiate, cea din fata fiind mai mare si tepoasa. Gura este mare, cu dinti mici si desi. Coloritul este verde-cenusiu cu reflexe aramii iar burta cenusiu-alburie cu tente de galben. Pe spate bibanul are 5-9 dungi verticale, inchise la culoare iar inatatoarele abdominale sunt rosii. Dimensiunea medie la maturitate este de 30 cm, cu greutatea de 200 - 500 grame, ajungand in mod exceptional la 60 cm si 5 kg greutate. Bibanul este un peste lacom si se hraneste aproape numai cu hrana vie: pestisori, vietati mici, larve, insecte, melci. Este un peste sedentar. Depunerea icrelor are loc in perioada martie-mai cand umbla asiduu dupa hrana. Locurile preferate de panda sunt cotloanele de langa mal, radacinile din apa. De obicei pornesc la atac ziua, in carduri - intre ape (1-1.5 m adancime). Bibanii traiesc in grupuri ierarhizate, avand in frunte 1-2 conducatori care prefera apele mai adanci, fapt ce genereaza un comportament concurential foarte special. Bibanii inoata foarte repede si urmaresc prada pana la completa ei epuizare. Pe canicula nu este activ preferand apa mai rece, fapt ce face ca bibanul sa fie unul din pestii cei mai activi iarna.

Pescuitul bibanului cu undita este foarte spectaculos. Se poate folosi o varga usoara si lunga, cu fir de 0.18-0.2 mm, cu carlig nr. 3-8 (8 pentru momeli mici, rame). Se recomanda ca momeala sa fie activa (rama vie agitata, pestisor viu) sau agitata de pescar, bibanul fiind receptiv la tot ce tremura. De retinut ca atunci cand prindem mai multi bibani si "toana" se opreste brusc, nu trebuie sa renuntam ci sa avem rabdare deoarece cardurile de bibani revin mereu in acelasi loc.

Pescuitul cu naluci este foarte atragator aducand pescarilor cele mai mari capturi. Lingura va fi armata cu un carlig triplu; s-a dovedit ca nu este necesar sa impodobim carligul cu ciucurei si alte accesorii. Naluca va fi agitata prin miscari ascensionale si apoi scufundari. Trebuie dovedita prudenta la scoaterea bibanului din apa deoarece inotatoarea dorsala deseori ne poate rani. Lupta bibanului este de regula relativ scurta.

Bibanul este un peste valoros, cu carne dulce si este foarte mult consumat sub forma de "saramura", fript pe o tabla si apoi pus in apa sarata. Datorita acestor calitati, braconajul a condus uneori la depopularea masiva a bibanului in numeroase lacuri si balti de ses.

 

 

Somnul

 
» Viziteaza galeria foto
 
Denumire stiintifica: Silurus granis
 

Raspandire

In general este intalnit in Dunare si in raurile mari. Primavara poate fi gasit si in balti in cautare de hrana sau a locurilor de reproducere.

Descriere

Are corpul masiv, puternic, gros in parte dinainte si comprimat in cea dinapoi. Pielea nu prezinta solzi, este moale si alunecoasa, cu secretii abundente de mucus. Capul somnului este turtit de sus in jos, gura mare, armata cu dinti ascutiti, conici, indreptati inapoi si asezati in serii pe ambele falci. Pe falca superioara sunt prezente mustati - o pereche - foarte lungi, iar pe cea inferioara 2 perechi mult mai scurte. La somn, inotatoarea anala este foarte lunga.

Coloratie: tonul general, cenusiu - marmorat, laturile maslinii, burta alb - murdar. Poate copia culoarea mediului.

Dimensiuni: in conditii naturale de crestere, in apele noastre poate atinge lungimi de 50 - 100 cm si 40 kg greutate. Se pescuieste fara restrictie de marime.

Comportament

In primele stadii de viata se hraneste cu larve de insecte. La varsta de o vara mananca puiet de peste, mici crustacei. Cardurile de somotei stau mai mult in zonele unde circula maruntisul. Maturii, singuratici si greoi, ziua se ascund la fund, in cotloanele intunecate, printre radacinile salciilor batrane, in gropile peste care au cazut busteni sau sub plauri, unde stau la panda. Noaptea vaneaza prin apropiere in zonele de circulatie a pestelui. In general, hrana somnului este alcatuita din pesti, broaste, viermi si crustacei.

Se reproduce in aprilie - mai, depunandu-si icrele la apa mica, pe langa maluri, pe vegetatie, radacini de salcie sau in gropite sapate de femela.

Dimensiune minima legala: 50 cm

 

 


                                                                                                                        pagina realizata de:  click aici

Ultima actualizare      03/27/09